poate chiar aș fi țopăit ca o adolescentă la primul compliment real. Dar nu. În schimb, i-am
oferit un zâmbet reținut, elegant, un gest de mulțumire învelit într-o pojghiță de calm atent cultivat. Nu trecu mult până ce Alexander se deconectă complet, monitoarele se stinseră unul câte


adevărat. Ci felul în care, dincolo de orice conveniență socială, îmi lua apărarea. Fără ezitare. Fă
fundal difuz, ca un peisaj pictat în acuarelă. Replica lui se repeta obsesiv în mintea mea, ca
poate chiar aș fi țopăit ca o adolescentă la primul compliment real. Dar nu. În schimb, i-am
unul, precum niște cortine trase la final de act, apoi, cu o reținere nouă în voce, aproape
ajung nici măcar convingerile cele mai solide, asta îmi doream cu adevărat. Puțin mai mult timp



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!