Mi-am dat seama abia atunci — ea încă stătea în picioare. Un mic detaliu, dar unul care, în acel
moment, mi s-a părut strigător la cer. „Te rog,” i-am spus, cu o mișcare scurtă a mâinii, indicând canapeaua din colț. Am luat tava și am ghidat-o către acel loc, fără să mai adaug nimic.
