Liniștea care se așternuse între noi nu era una apăsătoare, nu forța conversația ca pe o manevră
de supraviețuire. Dimpotrivă, avea ceva domestic, aproape reconfortant, ca o pătură grea sub care doi străini, la fel de obosiți de viață, se adăposteau fără să-și ceară voie. Nu era nevoie de
