să o ducă. „Bună seara.” Răspund, iar tonul meu, deși rece, se modelează ușor, ca un metal
care recunoaște prezența unei alte forțe. Mă ridic în picioare, nu din cavalerism, ci pentru că în bucătărie nu mai era alt scaun liber, iar ea părea că merită mai mult decât spațiul pe care îl ocupam
