⸺ Uită să clipească. Ochii lui, două tăişuri cenuşii în umbra slabă a bucătăriei, rămân fixaţi
pe bărbatul din faţa lui. Nu tresare când acesta se aşază, nici când vocea i se prelinge printre spaţiile goale ca o sentinţă—calmă, poate chiar doctă, ca şi cum ar fi fost obişnuit să se adreseze
