în cele mai obscure colțuri ale gândirii mele, iar eu, prizonieră între o stare de zădărnicie și
o nevoie difuză de mișcare, rătăceam ca o pasăre închisă într-o colivie cu ușa întredeschisă. Mă simțeam nefolositoare — o navă ancorată într-un port uitat de vreme, cu pânzele moi,
