retras în colțul lui, cu ochii pierduți undeva într-un punct pe care doar el îl putea vedea. Singuru
sunet pe care îl lăsa să scape era cel al pufăitului repetitiv, hipnotic, o simfonie scurtă și monotonă, acompaniată de mirosul vag de tutun ars. Un viciu care trăda o nevoie — de calm, de timp,
