Degetele mele se mișcau absent, rătăcind printre ciucurii moi care împodobeau marginea
păturii pufoase ce ne acoperea. Un gest mărunt, aparent lipsit de sens, dar care în acel moment devenise ancora mea — o formă discretă de a mă agăța de realitate, de a nu fi complet înghițită
