N-aveam energia să țin pasul, dar n-aveam nici cum să nu observ că are prezență. Multă.
— Te rog să-mi ierți impertinența, am rostit nonșalant, privind în direcția ei. — Cred că pot aștepta până diseară, dacă tot e programul stabilit. Pentru cineva ca mine, fiecare cuvânt rostit


s-ar putea chiar să fim martori la un miracol. Super. Am glumit. Iar. Deja prea mult pentru
cunoscut: am dus cafeaua la gură și am tras o înghițitură, lent, ca un om care încearcă să-și
N-aveam energia să țin pasul, dar n-aveam nici cum să nu observ că are prezență. Multă.
era o mică donație de viață către univers. Și n-aveam multe de dat. Ochii mi s-au mutat spre
care anunța ori oboseală cronică, ori caracter. Poate ambele. M-am ridicat fără grabă,



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!