ea credea că ar putea și citi, fără să demoleze. „Da, Mavi, sunt sigură...” îi spuse în cele din
urmă, așezându-i cu blândețe paharul în mână. Zâmbetul ei avea ceva în el din lumina amiezii târzii — cald, senin, nemăsurat de sincer. „Dacă vreau ca prietenia noastră să înflorească,
