de propriile-i neliniști decât eram eu. Din când în când, un suspin îmi scăpa — singurul sunet
care însoțea vuietul vântului. Mai aveam doar câteva pagini. Câteva pagini care mă despărțeau fie de un final ce avea să mă lase și mai îndurerată, fie de o fărâmă de speranță. Poate că,
