Am venit doar să-mi dezmorțesc oasele... și gândurile. Nu știu cât timp vă voi putea ține companie,
dar sunt aici acum.” În cele din urmă, ochii mi se opresc asupra lui Mavi — ultimul care-mi vorbise, promisiune tăcută de alinare și farmec. „Cum adică nu ai nimic să-mi oferi?” Ridic mâna


trei cum sorbeau cu tihnă din liniștea serii și din prezența celuilalt, iar această armonie tăcută
săi, pentru o clipă suspendată în aer. „Apreciez, dar nu, mulțumesc,” rostesc cu o voce joasă,
Am venit doar să-mi dezmorțesc oasele... și gândurile. Nu știu cât timp vă voi putea ține companie,
cu o mișcare lentă, grațioasă, iar degetul mic, ca un semn de magie, indică sursa zâmbetului său
într-o îmbrățișare tăcută.



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!