Fără să-mi dau seama, mă trezeam gândindu-mă la ea. Când se trezise, dacă reușise să
scrie ceva din capitolul acela pe care-l pomenea ieri cu atâta pasiune. Gânduri banale, poate, dar cu o greutate pe care nu mi-o explicam. Mă derutau — nu doar pentru că nu aveam timp de ele,


din lume să-și protejeze imperiul. Pe scurt, era genul de operațiune care îi separă pe cei
o iluzie pe care doar idealismul o mai menținea vie. Eram în apel de ore întregi cu echipa.
Fără să-mi dau seama, mă trezeam gândindu-mă la ea. Când se trezise, dacă reușise să
ci și pentru că nu-mi stătea în fire să-mi permit astfel de divagări. Apoi, ca într-un vis — sau
de la lipsa de somn. „Hei… bună, Nadine.” Perfect. Acum chiar păream pierdut. Mi-am închis



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!