El era acolo, cu spatele la mine, gluga trasă pe cap, scăldat într-o lumină albastră, rece, care
pulsa dintr-un perete de monitoare. Părea parte din decor, dar eu știam mai bine. „Hei... Xander,” am spus, vocea mea abia tremurând între intenție și nesiguranță. Tava încă în mâini, cu prăjituri
