part B 10 - ten before

　　　-La ce te gândești? o întrebă Christian pe iubita sa.
　　　Ea își lăsă capul pe pieptul lui și închise ochii. Era prea obosită să se gândească cum să formuleze ce-i trecea prin minte. Își deschise gura și o închise la loc. Christian râse și-și trecu arătătorul pe fruntea ei ca să-i netezească cutele.
　　　-Gamila a planificat foarte bine toată tărășenia. Iubitul ei se uită mirat și-i ridică bărbia ca să nu se mai uite la ea. Știa că iubirea dintre cei doi o să-mi provoace o reacție, mi-am lăsat garda jos. Am fost mai susceptibilă la povestea despre tripleți și regina care i-a omorât.
　　　-Nu înțeleg unde bați. Își eliberă bărbia și se ridică în fund. Lissa scânci și se desprinse de pieptul lui.
　　　-Știa că o să vreau să-i ajut. Pe cei de acolo. Să scape de regină.
　　　Christian nu răspunse imediat. Chiar se dădu jos din pat și se îmbrăcă ca să mai tragă de timp. Se uită la aura sa și vedea că nu era prea încântat de discuția lor. Nu era de parcă el o pornise.
　　　-Și cum plănuiești să-i ajuți?
　　　O întrebare simplă, fără să-i dea soluții sau sugestii.
　　　De aici avea privirea gânditoare de mai devreme.
　　　-Cineva trebuie să meargă acolo...
　　　Era aproape imposibil ca altcineva să fie la fel de empatic ca ea. Mulți moroi și dhampiri muriseră în războiul cu luxenii. Era conștientă că cel puțin o persoană trebuia să meargă ca să-i ajute. Și nimic nu garanta că acea persoană o să se mai întoarcă. Până la urmă, acum cincizeci de ani șase merseseră și doar trei se întoarseră. Ea nu putea să promită ca șase persoane să meargă.
　　　-Un fel de ajutor din exterior?
　　　Lissa încuviință.
　　　Ce nu spusese era că și mai mult o sâcâia celălalt lord al umbrelor, cel care o rănise. Voia să știe mai multe despre el, dar Gamila fusese clară: nu el ar fi fost dispus să-i ajute.
　　　-Cred că este o idee bună să ne implicăm.
　　　Nu-i venea să creadă. Se ridică atât de repede din pat că o luase amețeala. Christian zâmbi și-i puse după umeri halatul din mătase. I-l legă fără să-și treacă mâinile prin mâneci.
　　　-Uneori în bătălii nu armatele mari au învins, ci ajutorul unei singure persoane. Gamila a zis că zâna o urăște pe regină. Probabil nu acționează pentru că îi este frică. Dacă ar avea un mic ajutor, atunci el s-ar implica în luptă și noi trimitem doar pe cineva care să-l înghiontească.
　　　-Noi? Cu toate acestea zâmbi. Încă nu se pricepea la toate jocurile politice, la strategii, deci îi făcea plăcere că iubitul ei o ajuta cu gândurile sale.
　　　O trase de cordon mai aproape. Lissa se îmbujoră.
　　　-Este și o tactică bună ca să afli ce prinț sau prințesă e de partea ta. Nu, nu te încrunta. Cei care sunt împotriva ta vor fi foarte vocali spunând de ce este o idee proastă. Cei care sunt de partea ta te vor susține.
　　　-Și așa pot să aflu pe cine trebuie să conving pentru legea familiei? întrebă.
　　　-Exact, îi răspunse. Iar cei care sunt neutri sau pe care reușești să-i convingi să te ajute te vor ajuta să-ți faci o idee cum trebuie să procedezi. Ai nevoie de încă cinci persoane. Nu strică să te joci cu ei.
　　　-Și nu vor realiza că planul pare atât de nebunesc.
　　　-Și poate după cererea pentru schimbarea legii va părea mai neînsemnată.
　　　Se ridică pe umeri și-l sărută. Sărutul deveni din ce în ce mai senzual, până fu opri de sunetul mesajului pe care-l primi Lissa.
　　　Christian o împinse ușor pe pat și luă telefonul ca să citească mesajul. Se strâmbă și puse telefonul cu fața în jos. Nu trebuia să-i spună că Rose îi saluta. Iubitul ei își puse mâinile ca o cușcă în dreptul coapselor ei. Se aplecă să o sărute, dar Lissa își dădu capul la o parte. Rose avea dreptate. Trebuia să se potolească și să doarmă. Trebuia să fie odihnită când făcea planul de a-i convinge să ajute niște străini.

　　　Beth se așezase într-un colț cât mai departe de ei. Se simțea prea străină pentru noul grup. Avea unele lucruri în comun: și lui Clary și Adrian le plăcea să deseneze, cu Lissa stătea până seara târziu și vorbea, Christian vorbea cu ea despre casă și familie și-i aducea tot ce poftea, iar Rose îi aducea aminte de Katy. Nu erau noua ei familie. Nici nu știa dacă putea să le spună prieteni. Aprecia că o ajutau, dar se întreba ce urma să se întâmple după ce năștea.
　　　Katy se înscrisese într-o sectă și vedea cât de nefericită era. Nu se putea închipui renunțând la libertatea ei, nu putea renunța la Dawson, chiar dacă el o făcuse deja. Încă mai spera să se întoarcă la ea și să-și ceară scuze.
　　　Își ridică privirea și o văzu pe Rose cu un pahar de șampanie în ambele mâini. Unul era pentru ea.
　　　-Sunt însărcinată, îi răspunse.
　　　Rose ridică din umeri și puse un pahar pe măsuță. Se aștepta ca cineva să revendice paharul, mai ales Adrian, dar rămase neatins.
　　　Încă era ciudat să spună aceste cuvinte. Era mai ușor de digerat acest lucru când îl avea și pe tatăl copilului lângă ea. Îi era teamă să crească singură un copil origin.
　　　-Nu avem încă motiv de sărbătorire, Rose, o certă Lissa.
　　　-Putem bea acum și putem bea și mâine.
　　　Nimeni nu îndrăznea să spună că Rose bea nu ca să sărbătorească victoria Lissei de a-i convinge membrii din Consiliu să aprobe misiunea sinucigașă, ci ca să uite ce i se întâmplase.
　　　-Nu am rezolvat toate probleme. Au fost de acord dacă găsim persoana potrivită. Nu moroi.
　　　Beth nu știa care era planul lor original, pe cine voiau să trimită. Se bucura că nu urma să merge ea. Nu știa toate detaliile întâmplării de acum cincizeci de ani și nici nu ceruse ca să afle. Nici nu știa de ce se afla aici.
　　　Lissa îi prinse privirea și zâmbi. Ar fi preferat să o lase singură decât să se simtă pe lângă subiect.
　　　Katy și prietena alchimistă nu erau prezente. Făceau parte din categoria alchimiștilor. Ar fi vrut să nu există această ruptură între cele două rase ca să nu se simtă atât de diferit.
　　　-Mă duc eu, spuse Eddie.
　　　Nu-l cunoștea atât de bine. Lissa îi spusese că din cauza unei greșeli care nu era tocmai o greșeală era cumva considerat paria. Nu primise un moroi, ci fusese desemnat proiectului secret. Îl văzuse doar de câteva ori și de fiecare dată se întrebase ce făcuse, dar nu îndrăznise să-l întrebe. Putea vedea în ochii lui un sentiment de bântuire. Îi părea rău pentru el, dar știa că era genul de băiat care ar fi refuzat compătimirea ei.
　　　Avea aceeași privire de neclintit pe care o avea întotdeauna. Îi văzuse zâmbetul relaxat doar de vreo două ori, când Lissa sau Rose îi spuseseră ceva care-l făcuseră să lase garda jos.
　　　-Nu, mă duc eu.
　　　Tonul lui Rose părea și mai rece decât al băiatului. Era de parcă fata de acum câteva minute dispăruse complet. Nu mai avea un zâmbet pe față și nici acea privire jucăușă, de câștigător.
　　　De unde stătea, Beth putea să vadă ca Lissa și Christian schimbaseră o privire și înțeleseră de ce nu este o idee strălucită. Nu că era nevoie de prea mult gândit. Motivul pentru care bea mai devreme era și motivul pentru care Rose se arunca cu capul înainte în problemă.
　　　-Rose, chiar nu mă supăr, sunt pregătit.
　　　Nu știa ce însemna acest lucru. Știa că toți fuseseră colegi de liceu și se cunoșteau mult mai bine decât ar fi putut spera ea. Rose era gardianca reginei, dar nu știa cât de mult se datora talentul și cât de mult faptului că putea vedea în mintea Lissei.
　　　-Voi doi ați căzut de acord că e nevoie de cineva care-l poate convinge pe cățeaua reginei. Vreți forță brută? Alegeți-l pe Eddie. Vreți și pe cineva persuasiv? Știți doar că eu sunt alegerea bună.
　　　-Eddie are dreptate, el este pregătit și mintal. Nu o să se enerveze nimeni pe tine că nu alegi bătălia aceasta.
　　　-Pentru sănătatea mea mintală o să-mi fie mai bine să merg undeva unde nu a fost el! Unde nu o să-mi aduc aminte de el, îi răspunse lui Christian.
　　　Dacă Dawson ar fi murit, atunci ar fi murit și Beth. O lume fără Dawson, dar în care Beth încă trăia i se părea crudă. Rose se descurca mai bine decât o făcea ea, iar în lumea lui Beth, Dawson era doar spălat pe creier și voia s-o omoare. Nu putea să-l vadă, Rose nu mai avea să-l vadă.
　　　-Avem o singură șansă, spuse și Lissa. Știu că ai fi cea mai pregătită, dar nu putem să ne riscăm.
　　　-Pentru că de când a murit m-ați văzut stând în pat și plângând toată ziua, nu? întrebase.
　　　Beth o simți pe Clary care se apropie de piciorul ei. Se uită pe sub gene ca să vadă dacă puștoaica voia ajutorul ei, dar era cu privirea în caietul ei și desena flori.
　　　O înțelegea. Și ea ar fi preferat să facă altceva sau să fie altundeva în acest moment. Nu era deloc plăcut să fie martoră acestei cerți. 　　
　　　Clary își ridică capul și-i zâmbi.
　　　Ar fi vrut să aibă o legătură precum cele două prietene. Să-i spună să-i dea și ei o foaie și un creion. Sau să poată opri timpul ca Dawson și să plece.
　　　Era cel mai jalnic hibrid.
　　　-Nu ne permitem greșeli.
　　　-Este bine că sunt cea mai bună atunci. Și în același timp câțiva din Consiliu nu au cea mai bună părere despre mine și s-ar bucura să eșuez.
　　　-Sau să mori, adăugă Adrian. Micuțule dhampir, ce ne-am face fără tine?
　　　-Nu scăpați așa ușor de mine.
　　　Nimeni nu-i răspunse. Lui Beth nu-i era greu să-și dea seama că membrii Consiliului îi puseseră să aleagă un voluntar deoarece știau că nimeni nu s-ar duce la moarte sigură. Fosta lor regină fusese torturată de... acele creaturi. Cine întreg de minte s-ar duce ca să încerce să vorbească cu cineva care te putea omorî doar cu privirea?
　　　Pe geam, vedea măsuțe de șah la care seara se așezau moroi și jucau. Membrii planificaseră cu câteva mișcări înainte: doar cei care credeau în regină s-ar fi dus și dacă nu s-ar fi întors Lissa pierdea sprijinul celorlalți. Trimitea pe cineva la moarte.
　　　În unele seri o vedea și pe Lissa așezându-se la masa de șah și jucând cu bărbați moroi mai în vârstă decât ea cu mult. Nu știa dacă pierdea sau câștiga, dar acum, dacă o trimitea pe Rose acolo, își sacrifica cea mai importantă piesă.
　　　Beth zâmbi: dacă Rose ar fi reușit atunci regina ar fi câștigat un avantaj de neegalat. Jill nu era în cameră, dar dacă misiunea reușea atunci ar fi putut să fie.

　　　Ophelia, Ophelia, Ophelia. O chema Ophelia acum. Trebuia să-și aducă aminte. Să nu o strige cineva și să nu realizeze că ea trebuia să răspundă. Era Ophelia. Curtea nu conta pentru că oricum renunțase la ea de mult și nu plănuia să rămână în peșteră atât de mult încât cineva să o întrebe.
　　　Ophelia, Ophelia, Ophelia.
　　　Prima gură de aer din peșteră o făcu să se oprească și să-și pună palma la gură ca să-și oprească plânsul. Era aici. În locul de coșmar. O fetiță speriată. Ce nu avea ce căuta aici.
　　　Ophelia.
　　　Își deschise ochii. Arăta exact ca în viziunea mamei ei. Nu, ca în viziunea doamnei de la curtea Toamnei. Era mai bine dacă Ophelia nu avea părinți. Era orfană.
　　　Pas cu pas merse prin peșteră. Nu avea un plan, dar știa că acea fată putea rupe blestemul. Trebuia să o ajute. O putea vindeca. Avea nevoie de toate puterile pentru ultima proba. Îi putea spune și răspunsul la ghicitoare. Iubirea, dragostea. Lucruri pe care nu le asocia cu Amaratha. Doar că ironia nu i se părea amuzantă Opheliei. Ophelia, Ophelia.
　　　La un moment dat ieși într-o încăpere mai mare și dădu nas în nas cu una din slugile Amarathei.
　　　-Ce avem noi aici? zâna se ridică și-și scoase sabia.
　　　Ophelia acționă din instinct. Își folosi puterea pe care o antrenase de când părăsise lumea aceasta.
　　　Nu avu nicio problemă să intre în mintea lui. La fel de rapid pe cât se ridicase, atât de rapid se oprise.
　　　Se gândise că va prinsă și urma să-l facă să uite această întâmplare. Își deschise gura ca să-i zică ce se va întâmpla în continuare când auzi pe cineva înjurând. O voce oarecum cunoscută.
　　　Era imposibil. Și oare atunci de ce credea că probabil? Jace îi spusese câteva povești despre ea, o văzuse și ea de câteva ori. Nu prea conta de ce venise.
　　　Nu prea se descurca sub presiunea. Nu voia s-o lase pe fata care venea să fie omorâtă de prima creatură pe care o vedea. Îi transmise să se lege și dădu să plece mai departe. Dacă regina moroilor o trimisese ca să nu interacționeze, atunci nu avea nevoie ca gardianca ei s-o împiedice.
　　　Auzi un sunet de pași și știu că era prinsă între dhampir și cine venea. Această misiune a ei se dovedea din ce în ce mai grea. Se teleportă înapoi de unde venise. Dacă noul venit ar fi încercat s-o omoare pe gardianca, atunci Ophelia ar fi prins-o și ar fi dus-o înapoi. Dar trebuia s-o surprindă.