alien - part 2

　　　 Își exprima supărarea și dezamăgirea în el. Îi spuse cum se ruga a el să fie iertat de ceilalți la fel de repede cum îl iertase și ea. Cum spera ca Adrian să se întoarcă la Curte.
　　　 Apoi declară că fătul lovise. O puse pe prințesă să pună mâna pe burta ei, nu că oamenii aveau nevoie de invitație ca să pună mâna pe stomacul ei acum.
　　　 O întrebă dacă ar vota vreodată să abolească legea.
　　　 -Legi precum acestea, putem observa de ce au fost adoptate.
　　　 Așa că o întrebă, folosind constrângerea, ce părere avea că Jill, o fetiță, era vânată, că și copilul ei va fi. Folosi constrângerea ca să bage un sâmbure de îndoială, se folosea de mila ei.
　　　 Apoi schimbă subiectul. O întrebă de verișoara ei. Cea care aproape o omorâse. Declară cât de mult o ajutau pastilele și cât ar vrea să meargă și la ea.
　　　 Și când gardianul s-a întors în cameră, Lissa se prefăcu că uitase să-și ia pastilele. Dădu pe gât vitamia cu ceaiul pe care i-l pregătise prințeza Lazăr.
　　　 Începuse jocul.

　　　 Eudorei nu-i plăcea că rămăsese singură cu familia Black. Știa că era periculos să mearg în satul luxenilor, dar o apucase anxietatea rămânând fără protecția lui Andrew.
　　　 Era un sentiment atât de ciudat. Acum câteva zile nu cunoștea pe nimeni din acest oraș, iar acum simțea că-i cunoaște de un an. Și doar Andrew îi împărțea amintirile. Visul? Nici nu știa ce era.
　　　 Uite din acest motiv se bucurase că nu venise aici. Rămăsese o fată normală, fără ca iubitul supranatural să o pună în pericol. De unde era să știe că doar destinul era real.
　　　 -Vrei să intrăm?
　　　 Unul dintre frații Black îi puse mâna pe umăr. Îi fu puțin greu să-l deosebească, dar apoi îi observă alunița de pe braț. Daemon nu avea alunițe pe braț.
　　　 Fără să realizeze, se dădu mai departe. Nu avea amintiri plăcute cu Dawson.
　　　 Nu înțelese privirea șocată de pe fața băiatului până nu realiză. Ea îl cunoștea. El nu.
　　　 Eudora nu-și găsi glasul așa că doar încuviință din cap.
　　　 Și uite că tocmai ce se îndeplinise coșmarul oricărui om. Era singură în casă cu trei extratereștri. Dar era atât de obosită că nu-i era frică. Pentru că-i cunoștea.
　　　 Sigur, în vis s-ar fi simțit incomod să fie în casă cu cei trei, doar pentru că erau extratereștrii și ea le știa secretul. Acum toată lumea le știa secretul. Nu mai trebuia să se ascundă sau să creadă că va fi atacată de un vampilator. Dacă Andrew avea încredere în ei să o protejeze, pentru ea era îndeajuns.
　　　 -Aș putea să mă duc până la baie? întrebă.
　　　 -Da, baia este... Dar Eudora plecă înainte ca Dee să-i spună. Doar știa unde era baia.
　　　 Când coborî, cei trei păreau nemișcați.
　　　 Pentru a doua oară trebuia să-și reamintească că ei nu o cunoșteau.
　　　 -Cine ești? o întrebă Daemon.
　　　 Nici nu putea să nu se aștepte la așa ceva de la el. El era mereu vocea dură, nu se purta cu mănuși cu oamenii.
　　　 Eudora își întinse blugii. Cum ar fi putut începe? Chiar dacă erau de pe altă planetă, ce urma să spună era ireal. Și-ar fi dorit ca Andrew să spună această poveste.
　　　 Pentru că ea nu-i cunoștea. Dee încercase, dar ea se comportase ca o scârbă. Daemon o ignorase, iar Dawson a încercat să o bată pentru că i se părea că știe ce sunt. Ea chiar știa, dar nu acesta era scopul final.
　　　 -Mă numesc Eudora, începu.
　　　 Aceasta era partea ușoară. Încercă să-și aducă cum fusese când îi întâlnise prima oară. Nu își amintea ca ea și Daemon să fi făcut cunoștință oficial. Cu Dawson încercase să fie mai simpatică pentru că știa că iubita lui murise, dar Andrew a fost cel care le-a făcut cunoștință oficial. Iar la Dee se răstise.
　　　 -După atacul din Las Vegas am început să am vise despre cum ar fi fost viața mea dacă aș fi venit în acest oraș. Un efect de fluture. Trebuia să mă transfer în clasa a 12, dar am reușit să-i convig pe ai mei să mă lase să-mi termin studiile în orașul natal.
　　　 Până aici era bine. Nu suna atât de nebunesc.
　　　 Eudora se așeză. Nu credea că putea termina restul în picioare.
　　　 -Seară de seară visam cum mergeam la ore într-un oraș pe care nu-l cunoșteam. Iar apoi am visat cum am fost atacată și salvată de un luxen, de Andrew mai exact. Am crezut că știrile și anxietatea îmi provoacă aceste vise, dar după atacul vampilatorului... Își drese vocea. Extraterestrului din întuneric, se corectă. Părea prea real. Era un alt fel de frică. Așa că m-am gândit să văd dacă există un Andrew Thompson. Arăta exact ca în vis. Și cum căutam pe instagram, am văzut poza pe care a pus-o în prima zi de școală. Purta același lucru ca în visul meu.
　　　 Simțea că tremura toată. Niciunul dintre frați nu se apropie de ea. Ar fi vrut să spună atât, iar Andrew să continue.
　　　 -Scumpo, suntem extratereștri, nu ne speriem așa ușor, spuse Dee.
　　　 Ar fi vrutsă fie atât de ușor. Eudorei din vis i se părea de neconceput că existau două feluri de extratereștri care se războiau. Acum trebuia să ia în calcul vise profetice și vampiri.
　　　 -Am pus-o pe colega mea de cameră să vă caute pe voi. Pe Adam și Ashley, Katy, toate persoanele din școală pe care mi le aminteam. După ce am visat balul, am putut să-i descriu exact ce a purtat fiecare. O rochie verde fără bretele și părul lăsat pe spate, îi spuse lui Dee. Mary Jane credea că poate m-am uitat până să aflu că nu mă mut și mi-am închipuit. Dar cu fiecare detaliu începeam amândouă să ne facem griji.
　　　 Nu menționă că știa că era real când încercase să cânte la chitară. Faptul că Andrew o învățase era un secret în vis, își dorea să rămâna așa.
　　　 După mai multe zile în care Mary Jane tot nu voia să o creadă, Eudora mersese până la colegul lor de hol și-i ceru chitara. Începu să cânte niște acorduri, destul cât să știe că ea chiar visa o altă viață.
　　　 Pentru că ea nu știa puterile lor. Nu știa dacă urmai să fie atacate de un luxen și așa își alegeau victimele. Mary Jane și Roxie nu erau de acord ca ea să-l caute pe Andrew, dar nu ele erau cele care-l văzuseră în vis. Era imposibil ca cineva să joace atât de bine teatru, chiar și într-un vis. Iar după câteva zile începuse să-l cunoască pe el mai bine decât le cunoștea pe cele două prietene din viața ei.
　　　 -Când visele s-au terminat nu am știut ce însemna totul. Știam de la bunicul o poveste cu tripleți morți într-un mod suspicios și de două fete care au dispărut după moartea lor. Doar că una dintre ele nu era moartă, doar lăsase orașul în urmă, spuse. Doamne, cât se mai certase cu Mary Jane că urma să o caute. Continuă: Am crezut că mă poate ajuta să vă înțeleg, eu am refuzat să aflu în vis despre luxeni, nu știam ce puteri aveți, ce puteți face. Nu am găsit-o pe fată, ci pe nepotul ei, cel care a venit mai devreme. El m-a dus indirect la Andrew.
　　　 Știa că era o nebunie. Nici ei nu-i venea să creadă. Începând cu momentul când extratereștrii s-au făcut vizibili în lumea lor, viața Eudorei a devenit nu doar incertă, dar ordinea care-i plăcea dispăruse. Nu mai avea încredere în nimeni, dormea puțin și nu mai știa de când mâncase fără să i se oprească mâncarea în gât. Era și normal să fac o prostie cum ar fi să meargă în capătul opus al țării ca să găsească răspunsuri. Era o altă Eudora Sparrow.
　　　 Dar acum era la fel de mică și neimportantă precum o furnică. Dacă respira greșit, unul dintre frații Black o putea omorî.
　　　 Andrew avea încredere în ea, își spunea. Dar Andrew nu-i mai văzuse de câteva luni. Nu era aceeași. Nu știa cum viața lor se schimbase. Dacă nu deveniseră criminali.
　　　 -Deci știai despre noi, concluzionă Daemon.
　　　 -Da și nu. Nu știam ce sunteți sau ce puteri aveți, nu am vrut să știu. Am crezut că voi fi în siguranță. Știu că Katy a văzut un extraterestru de întuneric în noaptea balului, dar noi am păstrat secretul.
　　　 I se păru că Daemon înjură.
　　　 Uneori și-ar fi dorit că și Eudora din vis să aibă mai mult curaj. Se simțea precum Atlas cu acest secret și ar fi fost plăcut să împartă povara cu alt om. Dar dacă Katy știa, știau și Daemon și Dee. Iar Katy dispăruse până să se termine școala. Egoismul ei o salvase.
　　　 -Iar noi nu am știut niciodată că tu știai? întrebă Dawson.
　　　 Eudora ridică din umeri.
　　　 -Păreai că mă bănuiești. Nu ai fost prea drăguț cu mine când te-ai întors la școală, îi spuse.
　　　 Ce ar fi trebuit să spună e că aproape o bătuse ca să recunoască că știa.
　　　 Nu era același Dawson, încercă să-și amintească.
　　　 -Eu... aș putea face duș? Sunt pe drum de câteva zile și mă simt...
　　　 Frântă, murdară, străină în corpul meu.
　　　 -Sigur, scumpo, hai să te ajut, îi spuse Dee și împreună merseseră la etaj.
　　　 Nu voia să fie dezbrăcată în casă cu trei extratereștri. Era un grad de neajutorare mai ridicat decât îi făcea plăcere. Dar nici să mai stea și să le răspundă la întrebări nu mai putea.
　　　 Era o minciună. Eudora de astăzi era la fel de fricoasă precum cea din vis. Ar fi preferat să se ascundă în duș decât să petreacă timpul cu ei.
　　　 Andrew. Îl aștepta pe Andrew. Și după vor vedea împreună care era următorul pas.

　　　 Nu-l așteptă pe Luc. Dacă era după el, ar fi alergat, sigur era mai rapid decât rabla lui Daemon.
　　　 Luc putea să-i aducă mașina înapoi.
　　　 Dar făcu pe băiatul bun. Până parcă mașina. Aproape se aruncă din ea și ajunse ca fulgerul în casă. Un singur gând avea în minte. Un singur chip. Iar dacă Dawson sau Daemon se atinseseră de ea, urma să strice prietenia de atâția ani.
　　　 Iar ea lipsea. Cei trei erau în sufragerie, fără nicio urmă de Eudora. Simțea cum își pierdea forma, până când Dee spuse:
　　　 -Este sus, face duș.
　　　 Se putu calmă și se așeză pe canapea. Da, un duș suna regesc. Dar știa că cei trei nu i-ar permite să plece atât de curând.
　　　 -Ce v-a spus?　　　
　　　 Sau ce ascunsese mai bine zis.
　　　 Era un sentiment ciudat. Știa că nu-i mai văzuse pe cei trei de cine știe câte luni, dar simțea că se despărțise de ei acum puțin timp.
　　　 Ce simțea și cum îi cunoștea se încețoșa în mintea lui. Nu mai era sigur care era adevărata fațadă a lor, dacă știuse vreodată.
　　　 -Că a visat o viață în care apăream și noi.
　　　 Îi simțea urma de neîncredere din vocea lui Dawson. Extratereștii? Da, la ordinea zilei. Tipul nebun care o făcuse pe Dee să se strângă de gât? Ciudat, dar cine erau ei să-și pună întrebări? O fată umană care îi cunoștea din vise?
　　　 Era un grad de dezgolire a sufletelor lor de care nu erau pregătiți. Să fie criticați de faptele pe care nu se săvârșiseră și de care nu știau. Cum se comportară cu o fată umană neînsemnată?
　　　 -După ce m-ați lăsat să zac leșinat în Las Vegas, demenții ăia m-au răpit și am ajuns în castelul vampirilor.
　　　 -Spune adevărul, completă Luc.
　　　 Măcar așa să-l creadă. Că băiatul ciudățenie îi dădea dreptate. Continuă povestea:
　　　 -M-au închis lângă o vrăjitoare sau ce pula mea era care în prima seară m-a întrebat ce prefer, să visez cum am dezamăgit-o pe Ashley sau o viață în care o alegere a fost alta.
　　　 Spera că era de la sine înțeles ce alesese.
　　　 Și ar făcea aceeași alegere din nou. Ar vrea să vadă încă o dată viața aceea în care se îndrăgostise, fusese exasperat, îngrijorat, adus în pragul nebuniei de o fată pe nume Eudora.
　　　 Nu-i plăcea cum Luc se uita la el.
　　　 -Doar că alegerea a fost ca părinții Eudorei să o târască în acest oraș după ei. Și în norocul pe care îl au toate fetele șatene care se mută în acest oraș, a fost atacată de un arum când eu se întâmpla să trec pe acolo. A refuzat să știe ce suntem exact și să facă parte din această nebunie.
　　　 Cei doi băieți Black aveau o privire care păreau să-l contrazică. Fie ce-o fi. Nu e ca și cum îi păsa prea mult de opinia lor. Încerca să audă apa curgând, vreun semn că era bine.
　　　 -Și aia a fost singura ei întâlnire cu lumea noastră? întrebă Daemon.
　　　 Nici nu putea număra în câte belele intrase Katy.
　　　 -Nu ieșea mai deloc din casă, se pregătea de admiterea la facultate.
　　　 Și era adevărul. Că avusese oportunități ratate de rendez-vous-uri cu arumi ca de exemplu după bal, nu mai menționă. Ce era important era că el o protejase. Eudora a fost în siguranță.
　　　 -Și este cea mai insuferabil de activă persoană, continuă. Alerga înainte și după școală, nu că a fost marcată.
　　　 O singură dată. Și scăpase de urmă într-o zi.
　　　 -Eu vreau să știu altceva, întrebă Luc cu o urmă de zâmbet drăcos. De câte ori ai sărutat-o?
　　　 Era prea obosit ca să reacționeze. În mod normal ar fi aruncat sau s-ar fi aruncat pe el.
　　　 -Niciodată, spuse.
　　　 Nu că nu ar fi vrut, se gândi. Luc ridică dintr-o sprânceană.
　　　 -Pe naiba. Să-ți zic ceva de șatenele care vin în acest oraș. Au ceva je ne sais quoi, o atitudine din care reiese că nu dau doi lei pe noi, asta pe lângă zâmbetul și corpul lor. Ni se bagă atât de mult luxencele pe gât, fii soțul ei, continuă neamul, că atunci când apare o fată cu care știm că putem doar să ne prostim, dar apoi începem să le îndrăgim.
　　　 -Este bine că eu am putut să învăț din greșelile voastre, îi spuse lui Daemon.
　　　 Nu se îndrăgostise niciodată de Eudora datorită corpului ei, mai mult pentru acea atitudine. Nu recunoscu asta.
　　　 -Nu, dobitocul spune adevărul, zise Luc. Dar asta nu însemna că nu voia...
　　　 Drace, chiar dacă nu avea cel mai apetisant corp, asta nu însemna că nu era frumoasă. Puteai să vrei să săruți pe cineva și doar pentru că te simțeai atras. Nu mai mult, nu mai puțin.
　　　 Dumnezeu știe cine sărutase mai multe fete dintre cei trei luxeni din cameră.
　　　 -Mă duc să fac un duș.
　　　 Nu așteptă să fie oprit. Urcă câte două trepte deodată.
　　　 Nu voia să creadă că o protejase pe Eudora doar pentru că voia să o fută. În niciun caz.
　　　 Ușa de la camera lui Dee era deschisă. Pe pat o văzu pe Eudora, înfășurată într-un prosop. Cioconi ușor. Ea nu-și ridică capul.
　　　 Poate că nu ar fi trebuit să o părăsească. Știa că tripleții Black erau obositori pentru el care-i cunoștea de o viață. Iar ea a trebuit să se explice și să încerce să aibă sens într-o lume care a fost întoarsă pe dos.
　　　 Intră ușor, dar lăsă ușa întredeschisă. Protejați de cei de afară, dar ea știa că putea să plece dacă nu mai avea chef de el.
　　　 Și dacă ar fi ales asta, următorul lucru era să-și dea foc.
　　　 Ar fi vrut să o ia în brațe, să-i simtă pielea catifelată și pieptul care i se ridica și cobora cu fiecare respirație tremurată. Prea curând. Fusese prea măgar ca să mai poată pretinde să fie lângă ea. Dacă i-ar fi permis doar să o protejeze, ar fi mulțumit oricui era dispus să-l asculte.
　　　 -Nu le-am spus de învoiala noastră.
　　　 Se întreba dacă o făcuse, dar nu voia să se dea de gol în fața lor. Și nici nu voia să pară că o trage pe ea la răspundere.
　　　 -Dă-i în mă-sa. Spune-mi, vrei să plecăm? Te simți în siguranță?
　　　 -Sunt familia ta.
　　　 -Tu ești motivul pentru care sunt viu acum.
　　　 Și uite, acei ochi căprui se ridicară și se uitară în ai lui. Poate că nu ar trebui să-i facă astfel de declarații, dar fără visele cu ea știa că nu ar fi avut vreun motiv să-i reziste Kidei.
　　　 -Nu spune asta.
　　　 Dacă ar fi fost în filme, acum s-ar fi aplecat și ar fi sărutat-o. Trebuia să-și revină. Să nu mai fie atât de siropos. Pentru că ea nu-l plăcea. Și acum se pusese în pericol căutându-l.
　　　 -Mă duc să fac și eu un duș și apoi coborâm să punem toate poveștile la cap?
　　　 Eudora încuviință.
　　　 Nu conta că nu erau legați de o legătură de hibrid, Andrew simțea că urma să facă orice ca să o protejeze. Dar mai întâi, trebuia să-și dea seama cum avea ea nevoie să fie protejată. Pentru că dacă voia să se întoarcă la viața ei din New York, fata minune a vioarei, prietena lui Roxie și Mary Jane, atunci el ar fi lăsat-o. Nu i-ar fi întors spatele, nu o s-o urmărească. Și dacă voia să fie cățelușul ei, care să nu stea prea departe de ea, să o protejeze mereu, atunci va face și asta.
　　　 Îi lăsă ușa întredeschisă.

　　　 Se simțea precum acei peștișori care se umflă și sunt numai țepi. Coșmarul oricărei persoane cu mințile întregi, și ea se prefăcea că aparținea acestei lumi.
　　　 Se pusese cât mai departe de extratereștrii și ținea cana cu ceai mult prea strâns. Din păr încă-i mai șiroiau picături.
　　　 -Vreau să știu ce s-a întâmplat după Vegas, spuse Andrew.
　　　 Eudora își ridică o sprânceană. I se părea imposibil să nu fi aflat cum fusese lumea distrusă de neamul lui.
　　　 Lui. Ea. Pentru că erau diferiți. Specii diferite, nu diferențe superficiale.
　　　 -A venit nava mamă, spuse băiatul căruia îi ziceau Luc.
　　　 Nu avea încredere în el din simplul fapt pentru că era atât de tânăr și ceilalți se uitau strâmb la el. Nu semăna cu vampilatorii, pielea lui era prea sărutată de soare, iar ochii nu erau lipsiți de viață. Era ceva... nu vampir, nu extraterestru făcut din întuneric.
　　　 Lui Mary Jane îi fusese frică că se punea în pericol din cauza extretereștrilor. Dacă ar fi știut că existau și mai multe lucruri supranaturale, i-ar fi cerut să-și facă un tatuaj precum frații Winchester și ar fi ținut-o într-un cerc de sare.
　　　 -Cum de nu știi asta? îl întrebă Daemon.
　　　 -A fost sub pământ, explică Luc.
　　　 Deci băiatul știa de el, dar nu-l salvase. Și nu și-l aducea aminte din vise. Nici măcar să-i fi auzit numele.
　　　 Andrew ridică din umeri. Apoi o observă și explică:
　　　 -Suntem ca niște albine, puțini avem voință proprie, cât mai mulți și vrem să facem ce vrea cel mai puternic. Nu că i-aș mulțumi reginei vampirilor că m-a scăpat să fiu vreun zombi fără creier.
　　　 Așa se putea explica de ce au atacat dintr-o dată. Când din stelele căzătoare s-au născut extratereștrii, populația lor s-a mărit.
　　　 -Fără să vrem, am părăsit grupul până când au murit destui și ne-am recuperat eul nostru, termină Dawson. Acum Luc.
　　　 Băiatul plescăi. Era clar că-i făcea plăcere să fie în centrul atenției. Își întinse picioarele lungi și începu:
　　　 -Când Katy a aflat că Beth e borțoasă, ne-am dus să cumpărăm vitamine. Acolo ați găsit-o și ați răpit-o. Trebuia să o protejez, pentru că nu știam dacă voi puteați. În Las Vegas citisem mintea unuia dintre ei și aflasem că sunt vampiri. M-am gândit că o pot salva.
　　　 Încercă să facă o listă mentală a tot ce afla. Minte de albină, citit de minte. Oare Andrew putea să-i citească mintea? Emoțiile și gândurile...
　　　 -Ce i-ai dat la schimb? întrebă Andrew.
　　　 -Atunci era regină Tatiana și voia să mă dea afară în șuturi, dar ei votează prin consiliu. Restul au crezut că o mică armată de origini îi pot salva.
　　　 -Ai vândut copiii? întrebă Daemon scandalizat.
　　　 Origin. Asta era Luc, orice ar însemna. Un alt fel de extraterestru probabil. Nu voia să-l întrerupă.
　　　 -Da, roșcata m-a ajutat să o salvez, dar regina murise, Beth și Katy erau în pericol. Pentru că Beth e însărcinată, Lissa a spus că o va ajuta, fiind vindecătoare și ea având o sarcină specală, dar nu au găsit nicio chichiță pentru Katy. Nu vampirii.
　　　 -Spune mai repede, mârâi Daemon.
　　　 În vis, Daemon și Katy erau nedesărțiți și putea jura că vedea scântei zburând din ei. Își aducea aminte cum în vis când ea dispăruse, Daemon se neglijase. O stafie.
　　　 Văzuse în videoclipuri că erau iar împreună, dar se pare că a pierdut-o iar. Și ea știa că dacă l-ar pierde acum pe Andrew va suferi mult mai tare. Prima oară te obișnuiești, dar a doua oară pare că soarta vrea să-ți râdă în față,
　　　 -S-a înscris într-o sectă. DOD-ul vampirilor. Cu tot tacâmul. Tatuaj, lecții de chimie. Și te urăște enorm, Daemon.
　　　 Băiatul îl înjură.
　　　 Luc nu părea prea fazat.
　　　 -Vreau să știu ce ți s-a întâmplat ție, Andrew. Era prima oară când Dee vorbea de când începuseră această povestire nebună a vieții lor.
　　　 Se întreba dacă era pentru că voia să nu dea detalii despre viața ei de atunci. Dacă Daemon și Dawson le-au părăsit pe Katy și Beth pe care le iubeau, nu se aștepta ca Andrew să poată lupta pentru ea.
　　　 -După ce m-am dat în spectacol, băiatul ăla care a venit acum a folosit constrângerea pe mine. M-a pus să stau în portbagajul mașinii și apoi m-au dus la reginuța lor. Cea bătrână. Și acolo am întâlnit javra supremă.
　　　 -Pe numele ei Kida, ghici Luc.
　　　 Andrew încuviință. Nu rezistă și-și puse palma pe genunchiul lui. Voia să-l calmeze.
　　　 -Kida m-a pus să-i zic tot ce știam despre noi. Apoi mi-a construit o cușcă din onix. Nu i-am spus că cu cât sunt mai mult expus, cu atât devin mai imun. Când am fost destul de puternic am evadat.
　　　 Apoi se uită la ea. Nu avea lacrimi în ochi și nici tristețea nu i se oglindea pe chip.
　　　 -Cușca era în laboratul javrei. Lângă ea era o fetișcană. Mi-a propus fie să visez cum Ashley era moartă sau o viață în care o singură decizie era schimbată. Speram ca decizia să fie că am aruncat-o pe Katy în fața unei mașini și așa ne-am salvat de tot circul ăsta. Nu a menționat că nu este vorba despre vreo alegere de-a mea. Sau că și tu vei visa.
　　　 Și acum înțelese. Alegerea a fost a părinților ei.
　　　 Vedea în privirea lui cum își cerea scuze.
　　　 Și știa că era timpul ca ea să vorbească.
　　　 -Părinții mei au moștenit o casă în suburbie. Am reușit să-i conving să nu ma mut cu ei în ultimul an de liceu. În vis m-am mutat...
　　　 Era amuzant. Mereu se întrebase cum ar fi dacă s-ar fi mutat. Își închipuise supărarea care ar fi mocnit, șansele ei de a rămâne blocată într-un oraș pe care nimeni nu-l știa și talentul ei fiind risipit.
　　　 -Totul a fost normal până când am visat vampilatorul.
　　　 -Un arum, o corectă sau le explică celorlalți Andrew.
　　　 Arum. Repetă cuvântul în minte. Se simțea cu un handicap când aflase din vis că existau extratereștrii și mai răi decât luxenii, iar ea nu știa nimic despre ei, ci doar cum se hrăneau.
　　　 Știa că abia ce le spusese celorlalți și Andrew știa visele așa că omise partea aceasta:
　　　 -Credeam că sunt vizată, să devin mamă de extratereștii sau ceva. Să vă văd umani. Poate un delir m-a făcut să cred că pot avea încredere într-un extraterestru pe care nu-l întâlnisem niciodată.
　　　 Mary Jane era scandalizată că nu părea să urască de moarte toți extratereștrii. Roxie credea că o vor folosi pe post de incubator. Până nu le cântase la chitară, nici nu o crezuseră.
　　　 -Visele s-au terminat la câteva zile după ce ... voia să spună ați fost învinși, dar nu voia să pară insensibilă. Își drese glasul: După ce nebunia a murit. Știam de la bunicul meu o poveste cu cinci adolescenți care au dispărut. Tripleți și două fete, ambele iubite de-ale fraților. Doar că la o căutare mai amănunțită am văzut doar că una dintre ele doar a plecat fără să-și ia la revedere. Am găsit-o și am plecat în cealaltă parte a țării pentru că era singura persoană care putea să știe un luxen dinainte de invazie.
　　　 Unele forumuri vorbeau de posibilitatea ca luxenii să fi fost aici dinainte, numărul prea mare al lor indica acest lucru. Dar erau doar teorii conspiraționale. Și era mai bine să crezi că vânzătorul nu este un posibil extraterestru care te-a spionat toată viața.
　　　 -Dar am ajuns prea târziu. Murise și l-am întâlnit pe nepotul ei, cel care a venit astăzi. Și am întâlnit-o pe Katy. Daemon sări în picioare. Folosea alt nume și după m-a chemat să ne întâlnim în parc. Am crezut că fiind loc public sunt în siguranță... Apoi m-a prins în braț și m-am trezit într-un laboratr.
　　　 -Unde eram eu și am evadat cu ea, termină Andrew. Acum toată lumea știe ce s-a întâmplat cu fiecare după Vegas.
　　　 Oare? Nu știa cât de sinceră fusese și ea spusese povestea. Omisese lucruri, ascunse adevăratele intenții.
　　　 -Eu vreau să știu cum omor un vampir. Nu mă ține nimeni departe de Katy, declară Daemon.
　　　 Nimeni nu îndrăzni să-i întâlnească privirea. Eudora avea impresia că nu vampirii o țineau departe de el.
　　　 -Cum voi vă numiți luxeni și ei au alt nume. Moroi. Controlează unul dintre cele patru elemenete sau au puteri din care mintea e motorul, spuse Luc. Dar atunci își folosesc propria sănătate mintală ca forță. Adrian, nebunul de mai devreme e unul dintre cei speciali. Mai e și noua lor reginuță. Care e considerată o mică sfântă.
　　　 Lui Luc părea să-i placă să fie toată lumea atent la el. Nu se grăbea să povestească. Eudora nu rată că nu se incluse în denumirea de luxen. Faptul că Daemon și Andrew aveau răbdare, când ea îi cunoștea că duceau lipsă, însemna că nu îndrăzneau să se ia de el prea mult.
　　　 -Ei pot vindeca, pătrunde în vise, citi emoțiile, să te pună să faci ce vor ei. Și să readucă sufletul morților. Moroii se hrănesc cu sânge de om, dar fără să omoare.Te omoară și își pierd sufletul, puterile și dreptul de a sta în lumina soarelui. Gândiți-vă la arumi, dar verișorii lor cu ochi roși. Puterea celor ca Adrian și a reginei și-a pierdut denumirea acum mulți ani. Ei sunt primii de mulți ani. Ea a readus la statutul de viu pe un strigoi.
　　　 -Adică ce devin ei când își pierd sufletul? întrebă Dee.
　　　 Luc încuviință.
　　　 -Cu cât folosesc puterea mai mult cu atât devin mai nebuni. Adrian nu pare să mai aibă mult.
　　　 În această nouă pauză pe care băiatul le-o lăsă, se gândiră toți la cât de sărit de pe fix păruse Adrian. Cum nu părea speriat că era singur împotriva a trei extratereștrii. Că părea că voia să se relaxeze.
　　　 -Atunci de ce au ales o regină nebună?
　　　 Lui Daemon nu păea să-i pese de politețuri.
　　　 -Nu este foarte populară. Moroii au 12 familii regale din care aleg monarhul. Pentru că este fată, nu o vor. Pentru că este o puștană, nu o vor. Pentru că singura ei rudă în viață este sor-sa bastardă, vor s-o omoare pe una dintre ele și domnia ei să fie declarată nulă.
　　　 -Și cum omori un vampir? Asta te-am întrebat.
　　　 -Un strigoi are trei moduri: îi tai capul, îi dai foc sau folosești o țepușă fermecată de argint. Un moroi moare precum un om. Dar este protejat de un dhampir. Când un moroi și un om fac un copil, se naște dhampirul, gardienii lor, fără puteri, dar mai puternici și rapizi decât un om, dar fără magia moroilor. O mai țineți minte pe fata din Vegas care ne-a amenințat că ne bate?
　　　 -Cea pe care Andrew a sărutat-o?
　　　 Nu știa dacă Daemon voia s-o rănească, dar nu simțea gelozie pentru o fată pe care el o cunoscuse înainte să știe de existența ei. Nu era de parcă nu știa ce șir lung de cuceriri avea.
　　　 Pe mine nu mă sărutase, se gândi. Nu sunt o cucerire, sunt o simplă fată pe care a ajutat-o de mai multe ori. Nu iubită, poate nici prietenă.
　　　 Andrew îi arătă un semn obscen.
　　　 -Tipa aia l-a bătut pe Archer. Menționez că reginuța i-a fermecat un inel și nu-i putem citi mintea, dar este letală. Nu a exagerat.
　　　 -Ceea ce aud e că pot da foc oricui stă în calea dintre mine și Katy.
　　　 -Eu am altă întrebare, spuse Dawson parcă vrând să-i oprească gândurile piromatice ale lu Daemon. Cum de am aflat de ei parcă printr-un noroc?
　　　 -V-am zis de Katy și de secta lor. Secta aia e un fel de DOD supranatural. Tot cu pantaloni kaki și cămăși, dar au tatuaje magiece care-i împiedică să spună oricui despre vampiri.
　　　 -Iar ei sunt treji noaptea, spuse Andrew. Mi-a luat ceva ca să-mi dau seama de asta.
　　　 -Asta și preferă orașele mari și din emisfera nordică.
　　　 Deci luxenilor le plăcea soarele, iar vampirilor nu. Oricum o dădeai, Eudora nu era în siguranță nicăieri.
　　　 -Dar știm că acum cincizeci de ani cele două lumi s-au întâlnit. De asta a venit Adrian.
　　　 -Cine este Briair Rose? întrebă Dawson.
　　　 Eudora avu un sentiment de deja-vu.
　　　 Bunicul ei nu o menționase. Ar fi vrut să aibă timp ca să-l întrebe de ea. Cineva care o cunoștea și nu era un extraterestru.
　　　 -Adrian crede că este o zână sau mai rău.
　　　 Dacă-și dorea altă pauză dramatică, nu avu parte de ea. Daemon se ridică mai repede decât ochii ei puteau să înregistreze mișcarea. Luminile din cameră se stingeau și aprindeau de parcă mici pene de curent de câte zece secunde aveau loc în lanț. Eudora le văzuse puterea la televizor. Era altceva să simtă cum i se ridica părul de la electricitate.
　　　 -Nu știu exact ce știe pentru că nu-i pot citi mintea, Black. Pentru Dumnezeu, o să spargi un bec sau mai multe. Nu reușise să-l calmeze, dar Luc continuă: Acum cincizeci de ani, Ethan, mătușa lui Adrian și alți patru au mers în altă lume. O lume în care nu există vampiri sau extratereștrii. Din ea s-au întors trei.
　　　 Povestea bunicului ei. Deci nu vampilatorii îi omorâseră pe tripleți. Realiză că-și mâncase unghiile când Andrew îi coborî mâna de la gură. Și le ascunse la spate.
　　　 -Zânele erau conduse de o regină acră care avea o mică zânișoară ce distruge minți. Ethan a învățat puterea lui, apropo. Zânele nu îmbătrânesc, iar Briar Rose este o creatură cu puteri care arată la fel astăzi ca acum cincizeci de ani. Moroii îmbătrânesc, voi la fel, deci înseamnă că e altceva.
　　　 -Asta nu înseamnă că este o zână, spuse Dawson. Adică de unde știi cum îmbătrânesc zânele?
　　　 -Pentru că actuala regină a moroilor l-a ajutat pe zânul care distruge minți s-o omoare pe regină. Acum au o înțelegere să o ajute dacă vă apucă iar tămbăliile. Este lordul Întunericului și al Nopții, iar regina s-a asigurat că îi este prietenă.
　　　 Nu știa dacă chiar râsese și întrebase dacă este prea târziu să nu mai știe ce aflase sau dacă deja își pierduse mințile. Vampiri, zâne și ea era de partea luxenilor.
　　　 -Ai zis zână sau mai rău, punctă Dee.
　　　 Luc încuviință.
　　　 -Nu știu exact toată povestea, pentru că doar două persoane o cunosc complet și nici una nu mi-a împărtășit-o, dar în timpul atacului din Vegas o creatură ce controla întunericul a răpit-o pe actuala reginuță. I-a făcut ceva, nu știu ce, de nu vrea nici să vorbească. El este din... să zicem o a treia altă lume separată de a noastră.
　　　 -Și crezi că Briar Rose este acea creatură? Sau din lumea aceea? întrebă Dawson.
　　　 -Eu nu știu nici cum arată Briar Rose. Ethan părea să creadă că este ce nu era el, bunătatea pe pământ. Dar el nici nu a realizat că este om. Nu exclud să poată să controleze mintea mai bine decât noi. Cine știe câți ani are exact, termină Luc.
　　　 -Mai trebuie să știm ceva? Dee se uită la Luc.
　　　 Nu înțelegea cum toți păreau să aibă mintea intactă, capul părea să-i plescnească. Lumea ei părea pe pragul distrugerii din cauza celor care aveau un crâmpei de putere.
　　　 -Da, tipa care venise cu el este nefiimă, jumătate înger. Acum mulți ani, un înger le-a oferit sângele lui și acum se pot desena și au puteri. Iar ei când au văzut că luxenii sunt chestii din lumină, mulți nefilimi s-au oferit crezând că sunt îngeri. Cei rămași sunt nervoși.
　　　 Adolescentul nu trebuia să zică că voiau răzbunare.
　　　 Vampiri, extratereștrii, zâne din altă lume, creaturi nemiloase, îngeri care voiau să omoare luxenii. Fraierii care credeau în teorii conspiraționale și spuseseră că lupta nu se terminase, aveau dreptate. Întrebarea era câți oameni o să supraviețuiască, nu cine va moșteni pământul.
　　　 -Tu, tu ce ești? îl întrebă pe Luc.
　　　 De prea multe ori se referise la luxeni ca fiind ceva separat de ei, dar era prieten cu un înger și fost aliat cu vampirii.
　　　 Andrew fu cel care-i explică:
　　　 -Când vindecăm un om pe pragul morții, dacă avem o relație... apropiată îi transferăm puteri și devine hibrid. Katy și Beth sunt hibride. Și când un hibrid are un copil cu luxenul care a transformat-o, se naște un origin. Luc are o mamă pământeancă și un tată luxen. O putere pe care noi nu o avem e că ne pot citi mințile.　
　　　 Da, menționase cititul minții, dar parcă nu realizase că se putea referi și la ea. Făcu ochii mari cât adolescentul râdea:
　　　 -O, ce plăcere a fost să-ți citesc reacțile. Da, ești înt-un rahat mare, Eudora Sparrow.
　　　 -Luc, las-o în pace!
　　　 Putea jura că auzise ceva trosnind în bucătărie. Mintea îi alerga în toate direcțiile. Iar el îi făcu cu ochiul:
　　　 -Răspunsul este da, te-a vindecat și pe tine.
　　　 Culorea i se scurse din obraji. Băiatul acesta era periculos.
　　　 -O mână ruptă, nu ceva mortal.
　　　 Parcă Daemon șopti că așa începe, dar Eudora doar revedea fiecare moment din vis. Mână ruptă... Când căzuse la sport! Înainte de audiție. Și el o salvase de această lume.
　　　 Nu știa ce ar fi făcut dacă ar fi ajuns să aibă puteri. Beth și Katy erau acum într-o sectă, despărțite de lumea familiară. I se făcea rău. Încerca să respire, dar metronum ei interior era prea rapid.
　　　 Și apoi Andrew o ridică pe sus și puse distanță între ea și băiatul căruia nu-i păsa că viața ei fusese schimbată complet.

　　　 Andrew adormi greu. Era prima oară când dormea pe o saltea normală, într-o cameră fără să fie supravegheat de o psihopată și o dementă, doar el și gândurile lui.
　　　 După ce o calmase pe Eudora, cu greu se abținu să nu-l bată pe Luc. Nu-i plăcea cum se uita la ea. Și teama de pe fața lui.
　　　 Pentru că drace, tocmai ce aflase de câte creaturi trebuia să se teamă, iar lui i se părea hilar.
　　　 Apoi îl convinsese pe Dawson să-i dea cheile de la mașina lui și o duse acasă la el.
　　　 Fără ea nu credea că ar fi putut intra în acea casă, prea goală fără Adam și Ashley, dar la casa Black nu mai aveau loc și distanța față de ei era liniștitoare pentru ea.
　　　 Aveau nevoie de un moment dimineața ca să vadă ce voia Eudora să facă mai departe. Dacă drumurile lor se vor despărți sau nu.
　　　 Așa că se culcă, întors pe dos pentru tot ce se întâmplase până acum și tot ce va urma. Nu știa cum sau când adormise.
　　　 Dar când se trezise, fugi în camera Eudorei.
　　　 Aceasta era la fel de transpirată ca el, tremura din toate încheieturile și era mai palidă decât un arum.
　　　 Era singura confirmare de care avea nevoie, dar tot o întrebă:
　　　 -Ai visat...
　　　 Nu putea termină. Iar ea nu putea vorbi. Încuviință din cap.
　　　 Gamila le oferise noi vise din lumi în care o singură decizie le schimba trecutul. Iar el știa că era pedeapsă pentru că o lăsase în cușcă.

　　　 Thesan o chemase în camera lui.
　　　 Ophelia preferă o rochie în culori pastelate. Își prinse părul cu ajutorul unui creion. În buzunarul rochiei își puse un carnețel.
　　　 Conversația cu Liam o neliniștise. Deja știa de ce dorea să o vadă, ce voia să-i spună. Se blestema că nu luase în calcul să-și urâțească fața. Acum ar fi fost prea târziu și prea suspect.
　　　 Alese cele mai neumblate holuri. Nu voia să dea ochii cu nimeni.
　　　 Spera ca lumea să creadă că se vindecase singură de acnee.
　　　 Când ajunse bătu ușor. Ușa se deschise singură, iar ea păși înauntru.
　　　 Thesan o aștepta la masa de lângă balcon.
　　　 De data aceasta nu mai trebui să se lase invitată. Se duse încet spre el, când ajunse în dreptul mesei făcu o plecăciune și apoi se așeză. Aceeași farfurie cu sori o aștepta.
　　　 În sala de mese nu erau farfuriile acestea. Se îmbujora crezând că le păstra pentru persoane speciale.
　　　 Apoi se mustră. Ea nu era nimeni pentru el. Nu trebuia să fie.
　　　 Lordul îi făcu un semn din mână prin care o îndemna să-și umple farfuria.
　　　 Față de ultmia oară acum nu mai era așa neștiutore. Chiar creștea unele plante.
　　　 Îi zâmbi și începu să pună pe farfurie diverse fructe. Ungea o felie de pâine cu miere când Thesan rupse tăcerea:
　　　 -Geb a avut cuvinte de laudă la adresa ta.
　　　 Ophelia își înclină capul. Și-ar fi dorit să nu tragă de timp.
　　　 Geb era profesorul de antrenament al picilor. Uneori vorbea cu ea și-i dădea indicații, dar de cele mai multe ori era prea preocupat să fie atent la elevi. Nu că-i imputa acest lucru.
　　　 -Este de părere, și eu sunt, că este timpul să trecem la nivelul următor. Am vorbit și de mâine vei merge la clasa lui Enki. Băieții au în jur de 12-14 ani. Acum încep să se antreneze și cu obiecte ascuțite și magie. Enki este de acord să te ocupi doar de rănile de la antrenament neproduse de magie. O să descoperi că sunt mult mai vanitoși și unele răni doresc să le păstreze, le poți dezinfecta, dar nu te ocupi de rănile pe care și le provoacă din magie... Aceasta este o altă lecție. Și nu vreau să aud că te păcălesc să le rezolvi problemele de estetică. Știu doar că nu au voie să ceară.
　　　 Se bucura că nu trebuia să le umble la coșuri, dar nu și pentru rănile provocoate de magie. Se mustră în gând. Ea voia să știe cum să vindece răni normale, nu urma să vindece altfel când se întorcea.
　　　 -Vă mulțumesc, începu dar Thesan râse.
　　　 Ca de fiecare dată când îl auzea râzând îngheță. Știa că nu râdea de ea și era un sunet minunat. Simțea pișcături pe piele.
　　　 -Ai câștigat acest lucru, Ophelia.
　　　 Și ca de fiecare dată nu-i plăcea când îi folosea acest nume fals. Numele ei real era pe vârful limbii. Se și mira că și-l aducea aminte după atâta timp.
　　　 Era un lucru bun că avansa. Era mai aproape să se întoarcă la Willas și Jace și Kol. Dar această laudă nu-i făcea plăcere. Se mișca prea repede și prea încet. Nu era încă gată să spună la revedere acestei lumi.
　　　 -Nu este un lucru bun că mă mutați la altă clasă, încercă altă abordare. Nu voia ca Thesan să-i știe gândurile. De data aceasta nu o mai întrerupse, chiar părea că o așteta să termine. Nu știa de ce trăgea de timp acum. De ce aștepta să-i vadă ridicătura din sprâncene și sclipirea nerăbdătoare. Continuă: Pentru că mâine veți fi atacat de 15 pici și, o, zeilor, sunt nemiloși.
　　　 Și apoi urmă reacția pe care o aștepta. Acel râs minunat.
　　　 -Da, am auzit că-ți sunt foarte loiali. Ar trebui să mă tem că-i vei aduce la degetul mic și pe adolescenți?
　　　 Era rândul ei să râdă... și să ignore privirea lui. Nu era chiar mândrie și nici apreciere, mai mult suferință. Iar ea nu putea înțelege.
　　　 -O să-mi pară rău când voi pleca, zise Ophelia.
　　　 Știa că mereu aceste cuvinte îi aducea în starea în care trebuiau să fie.
　　　 Ea nu trebuia să se atașeze de acest loc, își interzicea, iar el nu trebuia să uite că va pleca. Înapoi la Willas și Jace și Kol.
　　　 De data aceasta se simțea prost pentru ce spusese. Nu voia să nu aibă dreptate, dar Thesan chiar părea rănit. Și și inima ei plângea.
　　　 -Voi prețui mereu aceste amintiri, șopti.
　　　 Și chiar urma să facă acest lucru.
　　　 În unele seri își închidea ochii și încerca să-și aducă aminte de viețile ei.
　　　 Nu voia să uite bunătatea familiei Crisantei, pâinea și tocana făcute de Cecilia și mirosul de piele din atelierul lui Arnaud. De ochii lui Re și cum Adeola murise în fața ei, incapabilă să-l vindece fără să se dea de gol. Nu voia să uite de accentul franțuzesc al Dașei și pălăriile ciudate purtate de Anușka, de ochii violeți ai lui Ethan care ascundeau secrete pe care Briar Rose nu a vrut să le descopere, de teama și singurătatea pe care le simțise ca Rosamund. Știa că-și va aminti și de vocea blândă a lui Willas, de certurile dintre Jace și Kol și grădina ei de lavandă.
　　　 Știa că viețile de oameni erau mici și poate că toți oamenii pe care chiar îi influențase o ținuseră minte până muriseră. Dar Thesan nu avea o viață de muritor.
　　　 Iar ea era o simplă fată fără curte care va sta la curtea lui mai puțin de un anotimp poate. O va uita. Îi va uita culoarea mincinoasă a părului și cum îl provoca mereu, va uita cum refăcuse mica grădină și cum se uita la ea.
　　　 Era o problemă de timp, nu de dacă.
　　　 -Iar eu nu te voi uita niciodată, șopti lordul.
　　　 Și ar fi vrut să-l creadă.