La Manastirea Sihastria Voronei jud Botosani

Mănăstirea Sihăstria Voronei este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată pe teritoriul comunei Vorona (județul Botoșani). Ea se află amplasată în mijlocul unei poieni, înconjurată numai de culmi de dealuri acoperite cu păduri seculare de stejar, fagi, ulmi și frasini, la o distanță de 2-3 km prin pădure de Mănăstirea Vorona.
Cuviosul Onufrie, ctitor al mănăstirii[modificare | modificare sursă]
Potrivit tradiției, prin anul 1600, în pădurea aflată la o distanță de 2 km de satul Vorona, s-au așezat câțiva călugări ruși care au ridicat o bisericuță de lemn și au ctitorit Mănăstirea Vorona. [1]
Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii. [2] În anul 1749, din cauza persecuțiilor religioase din Rusia secolului al XVIII-lea a fugit în Moldova, unde s-a călugărit la Mănăstirea Dragomirna. [3] În anul 1763, l-a cunoscut pe ieromonahul rus Paisie Velicicovschi, acesta fiind cel care l-a îmbrăcat în schima cea mare (ca schimonah) la 7 martie 1774.
Cuviosul Onufrie a trăit ca sihastru în codrii din jurul Voronei timp de 25 de ani (1764-1789), într-o peșteră de pe malul Bahluiului, nu departe de izvoare. Pentru o perioadă a fost și stareț al Voronei (1777-1779). A copiat traduceri din operele Sfinților Părinți și a fost duhovnic al mai multor sihaștri din pădurile Voronei. După cum spune tradiția, în noaptea de Paști a anului 1789, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora. [4] Îngerul i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine, apoi l-a călăuzit până la peștera pustnicului Onufrie. Foarte slăbit, Cuviosul Onufrie a fost împărtășit și a cerut să fie dus la Sihăstrie. A trecut la cele veșnice pe 29 martie 1789 și a fost înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr.
După moartea sa, la mormântul său au fost săvârșite mai multe minuni. Trei călugări de la Schitul Lacuri care se rătăciseră noaptea prin pădure au fost călăuziți de o lumină puternică până la peștera unde s-a nevoit cuviosul. [3] În anul 1846, pe când se afla la vânătoare, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu el și l-a dat nepoatei sale (fiica lui Dimitrie Sturdza [4]) care era bolnavă de epilepsie. Mâncând din el, fiica sa s-a vindecat de boală. Din porunca domnitorului, osemintele Cuviosului Onufrie au fost dezgropate la 9 mai 1846, fiind așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
În ședința sa de lucru din 5-6 iulie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, cu data de prăznuire la 9 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe data de 8 septembrie 2005 la Mănăstirea Vorona și pe 9 septembrie la Mănăstirea Sihăstria Voronei. [5]
În afară de Cuviosul Onufrie, în codrii din apropierea Mănăstirii Vorona au mai trăit și alți pustnici, fiind cunoscute numele lui Samuil Duhovnicul, Damian Monahul, Ioan Pustnicul, ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917) etc.