S01E04 l Whatever will be will be

în starea în care mă aflam, nu aveam de gând să mă străduiesc prea mult. -Don

mării într-o seară de vară.” Explic dintr-o suflare, iar cuvintele mele se termină într-un oftat lung, pe care îl ascund rapid în spatele unei guri mari de whiskey. Alcoolul alunecă pe gât, dar nu pare să ia cu el toată oboseala și frustrarea din mine. Privirea mea rămâne fixată pe sticla de whiskey, dar nu mă pot abține să nu-l privesc pe Don din colțul ochiului. Avea acel calm de neclintit pe care, în alte zile, l-aș fi găsit reconfortant, dar acum tot ce puteam face era să mă gândesc la următoarea zi. „Tu ce-ai pățit azi de arăți la fel de praf ca mine?” întreb, ridicând ușor paharul ca un gest mic de complicitate, încercând să las măcar pentru o clipă gândurile negre deoparte. - Cami

publică din asta, dar era clar că nu arăta tocmai bine. De altfel, nici eu nu eram tocmai o imagine a relaxării, dar era o curiozitate sinceră în vocea mea. Amestecul de oboseală și whiskey îmi amorțea treptat asprimea din comportament, făcându-mă un pic mai deschis la a purta un dialog decât fusesem până atunci. - Don

??????????

Mutulică din colț nu inspira nici chef de vorbă, nici dorință de a trăi. - Chloe (page 23)

deja corpul amorțit de oboseală și mintea prea încărcată pentru a face față unui schimb superficial de replici vesele. - Don

să ezit către bar, decisă să testez teoria că un pahar de whiskey ar putea să mă scoată din starea asta de zombie funcțional. Un singur pahar, mi-am zis în gând, în timp ce simțeam pașii mei greoi schimbând traiectoria. - Cami

prietenos, lăsându-l să îmi lumineze chipul în timp ce pășesc în cameră. - Chloe (page 22)

eu te părăsesc, mâine de dimineață trebuie să fiu up, somn ușooor;* -sonia

× sweet dreams <3

hai că am vb de răceală și-am început să strănut... =))))))))) -sonia

× =)))))))))))) wild party =))))))))))))

SUNT PENTRU SONIA ALO

× auuuu... sa zicem ca sunt pe masuta pentru ea... =)))))))

ce frumos băi :(((((((((((((((((((((((((((((((((( <333 -sonia

× am scris inainte=))) sorry

sigur: nu aveam de gând să ratez niciun moment din preajma ei. - Sebastian (page 11)

unde îmi abandonasem anterior servieta și dosarele. Părea că toate detaliile zilei de până acum se evaporau în fața acestui impuls de spontaneitate. Cu pași hotărâți, părăsesc livingul, lăsând în urmă atmosfera greoaie, ieșind direct afară. -Alcide

să-mi mai bat capul să le adresez vreun cuvânt celor doi bărbați. Pășesc calm, dar hotărât, ieșind din living cu o atitudine ușor teatrală, lăsând în urmă vocile lor ca pe un ecou. Mă îndrept direct spre camera mea, aventurându-mă înapoi în spațiul meu personal, acolo unde speram că mă voi putea bucura de puțină liniște... și, cine știe, poate chiar de somnul pe care îl așteptasem de la început. - Camila

ajuns la concluzia că asta e o soluție pe care te poți baza mereu?” am adăugat, ridicând o sprânceană, cu o ironie evidentă în voce. Paharul încă era în mână, dar mai mult pentru efect, căci între glume și surprizele zilei, băutura nu părea suficient de puternică pentru a alunga absurdul situației. - Sebastian (page 9)

ascunsă de mâna ei care îi acoperea fața. -Alcide

Mă ridic ușor, doar cât să-i arunc o privire scurtă de sub brațul care îmi acoperise ochii, cu un aer vag interesat. Îi ofer un răspuns, scurt și la obiect, înainte de a mă lăsa din nou să cad pe canapea, într-o stare de abandon total: „De când lucrează Seb și Alcide pentru tine?” întreb cu o batjocură subtilă, tonul meu plin de ironie, menit să-i reducă pe cei doi la statutul de asistenți ocazionali. În mintea mea, întrebarea avea o notă comică perfectă, ca și cum tocmai îi retrogradasem la simpla funcție de minioni personali, fără ca ei să știe măcar asta. -Camila

făcea ca totul să fie un pic mai suportabil. - Katherine (page 8)

luând o mușcătură mare din sandviș, mestecând încet. Mă așez pe un fotoliu diferit de cel unde îmi abandonasem lucrurile mai devreme, simțind cum atmosfera din casă era acum complet schimbată, animată de prezența noastră colectivă. „Nu, acum serios,” zic printre înghițituri, aruncând priviri pe rând către fiecare dintre ei, „cum naiba de ne-am sincronizat să fim toți patru liberi azi?” Oarecum fascinant, ziua care începuse într-o liniște deplină se transformase într-o reuniune improvizată a întregii echipe. Fiecare dintre noi avea o energie diferită, dar împreună formam un întreg aproape comic. - Alcide

am ieșit, nighty niiight ;3 - rosaire/jack

brb puțin, mi-e foame -Jack

Oke, pofta bunaa

Merciii