Partea 1-Capitolul 1

-Este o seara minunata.....
-Este doar linistea dinaintea furtunii...
Domnita Galagriel era la fel de mladioasa si blanda cu aceasi voce suava si dulce acelasi par moale curgandu-i agale pe umeri.Statea sprijinita pe un jilt la fereastra.Privea stelele unei nopti calme si tainice caruia nu-i putea intelege secretul.Ochii ei patrunzatori parca erau atintiti spre un necunoscut mai departe de astre.Parca citea in stele.
-Ochii tai atotprevazatori vestesc furtuna?intreba Celeborn.
-Nicicand nu va fi mereu soare.Iar norii au stat ascunsi prea mult timp.
Apoi liniste.Totul era cufundat intr-o liniste nocturna,ucigatoare.De ce domnita vestea nori negri si furtuna cand raul fusese distrus acum cativa ani buni?De ce toti erau incordati,nelinistiti desi inelul fusese distrus?Povestea se incheiase?Asa pare.Dar nu era asa.
Deodata portile s-au deschis cu zgomot si repeziciune.In camera a aparut un paj,un trimis de-al reginei.Nu orice regina.Regina Rohanului cea care era considerata cea mai "barbat" dintre femei cea care a luat locul lui Theoden care se odihneste acum in somnul cel de veci , domnita Eowyn.
Solul era istovit si parea venit de la multe mile departare.Pana acum Galabriel nu observase insa acesta era sagetat in zona coastelor.Cazu in genunchi.Imediat in urma lui sosira cativa elfi la fel de surprinsi ca cei din camera:
-Acest sol vine de departe!Desi l-am vazut ranit nu s-a lasat dus nicaieri pana nu v-a venit inainte.L-am zarit de departe dar nestiind daca e prieten sau dusman nu am tras in el.
-Si bine ati facut!raspunse Lady Galabriel.Nu vedeti?Poarta pe piept blazonul reginei Rohanului!Eowyn ,prietena mea.Multumesc.
-Dar acest sol?intreba unul dintre elfi.
-Nu mai avem ce face.Poate am sa inteleg ce vroia sa imi transmita.Puteti pleca.
Usile se inchisera la fel de repede cum au fost deschise.In incapere nu se mai auzea decat suflul zgomotos al persoanei ranite.In ochii lui Galabriel se citea o mahnire profunda.Parca stia ce va urma sa spuna solul.Dar in acelasi timp era nerabdatoare:
-Graieste solule,de mai poti,vestea pe care ai fost trimis sa ne-o aduci!
-Regina mi-a spus sa va comunic ca....raul s-a intors...Senegal!
Atat.Si se prabusi.Parca rezistase atat doar ca sa rosteasca acest nume care transmitea frica,un sentiment sumbru.
Fata lui Galabriel se preschimbase total .Ochii dulci si suavi erau acum invaluiti intr-o umbra de teama de neputinta care te facea si pe tine sa te simti slabit.Intreaga fata transmitea senzatii desfigurante chiar...terorizante.Parca ar fi fost captata de un mic obiect rotund scobit inauntru.Pana si Celeborn se cutremura cand o zari.Galabriel nu scoase o vorba.Se retrase intr-o liniste de cosmar.
Urmatoarea zi,Galabriel parea derutata .Celeborn nu o mai vazuse in seara trecuta.Avea fata palida.Ochii aproape impaienjeniti.Parca buzele nu mai simtisera un zambet de secole.Statuse in gradina toata noaptea:
-Ai patit ceva?Te vad ingandurata.Ce te apasa?
-Trebuie sa plecam in Rohan.Am o presimtire proasta.
-Poate intamplarile de aseara.Si eu sunt tulburat.Nu am auzit nicicand de vrun Senegal.
-Trebuie sa ai incredere.Totul se va lamuri curand.Tot ce stiu este ca trebuie sa plecam cat mai curand in Rohan.S-a intamplat ceva acolo.
-Dar nu s-a dat nici o alarma ca ar avea nevoie de ajutor.
-Nu stiu.
-Vom pleca peste trei zile.
Zilele de pregatire s-au scurs.Pana in Rohan era o calatorie lunga.Aveau sa plece Galabriel(care a tinut cu orice pret sa vina)Celeborn(care nu a cutezat sa o lase singura) si inca cateva trupe de ostasi.Galabriel se tot retragea in gradina sa.Era de neinteles.In sfarsit plecasera.Tot drumul Galabriel fusese retrasa si tainica.Nu vroia sa vorbeasca cu nimeni,nici cu sine.Vroia parca sa fuga de ceva de o unda de tristete care nu mai vroia sa o lase in pace.