pășeam spre bar cu pași hotărâți, dar eleganți, doar că... m-am poticnit. Pricina? Alexander. Cel
puțin, așa își proclamase numele, cu o solemnitate de apostol modern. M-am oprit în dreptul lui, surprinsă de propria ezitare, și i-am oferit același zâmbet cu care obișnuiam să liniștesc
