din brațele ei. Mă întrebam, nu fără o urmă de răceală contemplativă, dacă înțelege cu adevărat
ce fel de creatură poartă acolo. Cățelul, nu ea — deși, uneori, diferența era greu de trasat. Probabil că ființa aceea are creierul neted ca o oglindă și, atâta timp cât e sătul și adăpat, ar


cu o voce calmă, aproape melodică, ca o notă muzicală menită să se armonizeze perfect cu
O greșeală fatală? Cu siguranță. Am deschis gura — și asta a fost interpretat, în mod naiv,
din brațele ei. Mă întrebam, nu fără o urmă de răceală contemplativă, dacă înțelege cu adevărat
putea trăi într-un coș de gunoi sau într-o toaletă publică cu același entuziasm idiot. Dar nu
care nu cer prea mult. Așa că m-am limitat la o constatare secă, livrată pe un ton aproape



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!