sufletului ei, îl numea „dragul prieten”, cu o afecțiune care începea, încet, să prindă rădăcini
adânci. Frunzele de mentă proaspăt culese fuseseră rupte cu grijă, lămâile tăiate în felii subțiri ce păreau aur lichid, iar zahărul, topindu-se lent în apa limpede, aducea un echilibru dulce-amar
