cu miere, poate cu lămâie. Nu conta cu adevărat. Aveam nevoie de acel gest mărunt, domestic,
care să-mi aducă înapoi senzația că exist în prezent, că sunt încă întreagă. Apoi, aveam să mă întorc în cameră și să scriu.


frământat, și mă ridic, cu pași mărunți, către ușa casei. Mi-era frig, dar nu din cauza vântului —
obrajii, ștergând urmele lacrimilor ce nu mai aveau niciun motiv să se prelingă. Mă comportam de
cu miere, poate cu lămâie. Nu conta cu adevărat. Aveam nevoie de acel gest mărunt, domestic,
— Zilele se prelungesc peste limita pe care și-a impus-o când a decis să pășească în lumea
— să își dedice fiecare minut din viață unei investigații care pare că nu se mai termină vreodată.



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!