Era singurul companion care nu cerea nimic în schimb. Privirea mi se pierdea într-un punct
incert — un colț nedefinit al încăperii, destul de vag încât să mimez interesul, dar destul de gol încât să nu mă implic deloc. Ceea ce făceam, de altfel, cu o naturalețe cinică: o prezență discretă,
