Almost II Chapter 1

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　╰Almost// the saddest word. Capitolul 1.
　　　　　Sentimentele față de el dispăruseră de ceva timp, doar că viziunea mea, atunci, era greșită și aveam falsa impresie că îl iubesc.
　　　　　22 Decembrie 2017 este ziua în care m-am simțit, după multe luni bune, liberă. Scăpasem din colivie, fiind detașată complet de
　　　　　cel care m-a manipulat în tot acest timp. Fiecare griji, fiecare teamă, fiecare îngrijorare, fiecare presiune.. totul se evaporase în
　　　　　momentul în care am realizat toate astea. Iar atunci am început să mă simt fericită.

　　　　　Era a treia seară consecutivă, în care trebuia să mă văd cu prietenul meu cel mai bun, omul care la bine și la rău mi-a fost
　　　　　alături și m-a ajutat întotdeauna cu o vorbă bună. Realizasem cât de mult îl iubeam, chiar dacă mereu am încercat să îmi
　　　　　reprim sentimentele față de el. Eram pregătită să dăm o șansă reală relației noastre. Am căzut amândoi de acord să ieșim
　　　　　la o scurtă plimbare prin cartier, iar eu, ca de fiecare dată, îl așteptam la mine în fața blocului, pe scări. Când l-am văzut,
　　　　　mi s-a umplut sufletul de fericire și ochii pun pariu că îmi străluceau. Ne-am îmbrățișat ca și cum nu ne-am fi văzut de o
　　　　　eternitate, ca și cum ziua de mâine nu mai avea să se întâmple. Cam toată discuția a fost basic, dar o simplă propoziție
　　　　　m-a trântit la pământ cu o forță inexplicabilă.

　　　　　Imediat după ce a trimis un mesaj, și-a ridicat ochii din telefon și m-a privit fix. ─ ❝Trebuie să-ți spun ceva.❞ Atunci am știut
　　　　　că nu o să îmi placă ce aud. ─ ❝Am prietenă.❞ Deși a spus asta cu un zâmbet pe față, am simțit o ușoară urmă de regret în
　　　　　vocea lui. Știți momentul ăla când ești atât de aproape de ceva ce îți dorești și fix pe ultima sută de metri se întâmplă câte
　　　　　un incident care te impedică să pui mâna pe el? Din păcate, atunci m-a lovit bunătatea și m-am aruncat pe mine în ultimul
　　　　　sertar, doar pentru că îl voiam pe el fericit. Nu m-a lăsat inima să îi răpesc asta, așa că doar i-am spus cât de mult mă bucur
　　　　　pentru el și că îi doresc tot binele. ─ ❝Sper să fie exact ce îți dorești, Lucas.❞ În interiorul meu, eram într-un ocean de lacrimi.

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　「Bună. Mereu am vrut să scriu ceva, orice, iar azi în sfârșit am avut curajul să fac asta.
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　Dacă capitolul ăsta va primi aprecieri, chiar și critici constructive din partea voastră, eu
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　o să continui să scriu. Așa că aștept cu mare drag părerile voastre. Orice comentariu e
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　bine-venit. Îmi cer scuze dacă nu e tocmai cum trebuie, dar sunt nouă la așa ceva și sper
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　cu timpul să mă îmbunătățesc. Tot ce am scris aici sunt întâmplări reale, iar dacă stați pe
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　aproape, la un moment dat totul o să prindă contur și o să înțelegeți mai bine povestea.
　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　P.S.//Numele personajelor o să fie schimbate, iar unele detalii o să difere. Vă îmbrățișez! ♡