4-Mi-e dor mi-e dor de ea de mangaierea ta-4

E toamna.E o simpla zi friguroasa de toamna,zi in care norii adapostesc cerul,odinioara albastru,in care vantul bate nemilos,rupand crengile copacilor,in care frigul se inteteste,iar natura moare incetul cu incetul.Acum nu mai e vara,acum soarele calduros a devenit palid,rece,un soare neprietenos.
Merg incet pe strada pietruita din fata casei mele,pierduta si abandonata.Oare unde sunt toti?Oare m-au uitat?Unde sunt toti cei pe care ii credeam prieteni?
Asa gandea o fata,o simpla fata ce se lasa usor amagita,ce se autoiluziona cu propriile sperante si vise,vise desarte ce niciodata nu se vor indeplini.Ea stia ca nu va fii bine,stia ca va fii ranita,si totusi punea suflet.De ce?Fiindca ea iubea.Iubea cu toata fiinta ei,cu inima ei de copila ce putea iubi mai puternic decat pot strapunge sagetile o inima,mai puternic decat veninul unui sarpe,mai puternic decat forta unui vulcan care erupe.Iubea si spera,spera ca intr-o buna zi totul va fii bine,ca isi va gasi linistea si pacea sufleteasca,si ca prin iubire,ea va fii ocrotita si pazita de tot ce este rau in lumea asta.Spera ca iubirea sa se implineasca.
Dar nu a fost sa fie asa.Destinul i-a fost potrivnic.Iubirea pare sa fie un sarpe veninos ce inteapa inima in cele mai nepotrivite momente,facand-o sa sangereze,facand-o sa tipe,sa agonizeze spre a se elibera.Inima ei plange,striga dupa iubirea ce a murit,ce s-a risipit pe strada laturalnica dinspre campul acoperit cu spice de grau.
In adancurile disperarii mele,sufletul meu mort tipa,tipa dupa tine.